Авва пимен: Авва Пимен Великий – Отечник свт. Игнатий (Брянчанинов)
Содержание
«Страстно ищущий любви человеческой лишается любви Божией» — 8 поучений преподобного Пимена Великого – Православный журнал «Фома»
Приблизительное время чтения: 4 мин.
—
100%
+
Код для вставки
Код скопирован
9 сентября Православная Церковь вспоминает преподобного авву (отца) Пимена — одного из известнейших египетских монахов. Его изречения и назидательные, связанные с его именем вошли в Азбучный или Алфавитный патерик — собрание новелл и кратких изречений древних подвижников. Свое название этот сборник получил из-за расположения историй в алфавитном порядке. Предлагаем читателям несколько избранных историй из Патерика.
Авва Пимен спросил авву Иосифа: что мне делать, когда приступают ко мне страсти, — противиться им или допускать их входить?
Старец отвечал: допусти их войти, и потом борись с ними. Итак Пимен возвратившись, сидел в Скиту.
Некто из Фивян пришедши в Скит, говорил братиям: спрашивал я авву Иосифа — ежели приступит ко мне страсть, противиться ей, или допустить ее войти? и он отвечал мне: никак не дозволяй входить страстям, но отсекай их тотчас же при первом появлении.
Авва Пимен, услышав, что так сказал Фивянину авва Иосиф, встал, опять пошел к нему в Панефо, и говорит: авва! я поверил тебе свои мысли, — и ты сказал мне так, а Фивянину иначе. Старец сказал ему: ужели ты не знаешь, что я люблю тебя?
— Знаю, говорит Пимен. — Иосиф продолжал: не ты ли говорил: скажи мне так, как сказал бы самому себе? Потому я и сказал тебе так. Ибо когда будут входить в тебя страсти, и ты допустишь их, и потом будешь с ними бороться, то они сделают тебя искуснейшим. Это сказал я тебе, зная тебя. Но есть люди, для которых полезно, чтобы и не приступали к ним страсти, — таким нужно тотчас отсекать их.
***
Авва Пимен сказал: страстно ищущий любви человеческой, лишается любви Божией. Не хорошо всем нравиться, — ибо сказано: «Горе вам, когда все люди будут говорить о вас хорошо» (Лук. 6:26).
***
Однажды было собрание в монастыре. Братия говорили о грехопадении брата. Авва Пимен молчал. Потом, встав, он вышел, и, взяв мешок, наполнил его песком, и нес за спиною. Насыпал также немного песку в корзину и нес ее пред собою. Отцы спрашивали его:
— Что бы это значило?
Он отвечал: «Этот мешок, в котором много песку, означает мои грехи: их много, но я оставил их позади себя, потому что я не раскаиваюсь в них; а вот это — немногие грехи брата моего, — они пред глазами моими, и я смущаюсь ими, осуждая брата. Но не следовало бы так делать! А лучше бы мне свои грехи носить пред собою, скорбеть о них, и умолять Бога о помиловании себя!»
Отцы, выслушав это, сказали: «Поистине это есть путь спасения».
***
Брат спросил авву Пимена: если я увижу грехопадение брата моего, хорошо ли скрыть его?
Старец говорит ему: «Когда мы покроем согрешение брата своего, — и Бог покроет наши оскорбления; а когда мы обнаружим грех брата, — и Бог расскажет о наших грехах».
***
Авва Пимен рассказывал об авве Иоанне Колове: молился он Богу, чтобы избавиться от страстей, — и был в этом отношении безпечален. Пошел он к одному старцу и сказал ему: вот я теперь спокоен, и не имею никакой борьбы. Старец отвечает ему: пойди, молись Богу, чтобы пришло к тебе искушение, ибо посредством искушений душа совершенствуется. Он стал молиться; а когда пришло искушение, то уже не молил Бога отнять от него борьбу, но говорил: дай мне, Господи, терпение в искушениях.
Авва Иосиф спросил авву Пимена о том как бороться с нечистыми помыслами. Авва Пимен сказал ему: если кто положит в сосуд змия и скорпиона, и закроет его, то они совсем издыхают; так и худые помыслы исчезают от терпения.
***
В Египте до прихода туда аввы Пимена с учениками жил отшельник. Этот старец имел большую известность и почет у людей. Когда пришел авва Пимен с учениками из монастыря, старца перестали посещать люди, и стали приходить к авве Пимену. Старец стал завидовать и плохо говорил о них. Услышал об этом Пимен и стал скорбеть и говорит братиям своим: «Что нам делать с этим великим старцем, ибо в скорбь повергли нас люди, оставившие старца и приходящие к нам, людям ничтожным? Как бы нам уврачевать его?» Сказал же им: «Приготовьте немного еды и возьмите сосуд с вином, и пойдем к нему, и поедим вместе, и, может быть, так сможем помириться с ним?». Итак, взяли они еду и пошли к нему и, когда толкнули в дверь, ученик его спросил, говоря: «Кто вы?». Они же сказали: «Скажи авве, что это Пимен, желающий получить благословение от тебя».
Когда ученик сказал старцу об этом, он объявил им, говоря: «Уйдите, мне некогда». Они же оставались на жаре, говоря: «Не уйдем, если не удостоимся благословения старца». Старец, видя терпение их и смирение, сжалился, отворил им, и, войдя, они поели с ним. Когда они обедали, сказал старец: «Поистине говорю: в вас не одно то, что слышал я о вас; но во сто крат более увидал я в деле вашем. И сделался другом их с этого дня».
***
Авва Серин пошел некогда с учеником своим Исааком к авве Пимену, и говорит ему: что мне делать с этим Исааком, хотя и с удовольствием слушает слова мои? — Авва Пимен отвечает ему: если хочешь доставить ему пользу, то самым делом покажи добродетель. Ибо он, и внимая твоему слову, остается праздным; а если ты слова свои покажешь на деле, то это останется в нем.
При подготовке материала использовалось издание «Древний патерик», расположенный на сайте Азбука веры.
Преподобный Пимен Великий / Православие.Ru
Память 27 августа
/ 9 сентября
Святой
Пимен жил на рубеже IV–V веков. Он родился в
Египте. В 15 лет Пимен присоединился к своим шести
братьям, которые подвизались в Скитской пустыне: авва
Анувий был старшим, а Паисий младшим.
Еще будучи молодым, Пимен пошел спросить одного старца о
трех помыслах, которые его беспокоили, но во время беседы
забыл об одном из них. Вернувшись к себе и вспомнив о нем,
он тотчас вышел и пробежал большое расстояние, которое
отделяло его от старца, чтобы повергнуть перед ним свой
помысел. Старец, удивленный его заботой о чистоте сердца,
предрек: «Пимен, твое имя будут произносить по всему
Египту, и ты действительно станешь пастырем1
огромного стада».
В 407 году варвары-мазики опустошили монашеские поселения
в пустыне Скит. Семь братьев избежали смерти, уйдя по
дороге добытчиков селитры. Они поселились в Теренуфе, в
Верхнем Египте, на берегу реки Нил.
Пимен приобрел там большую славу, так что благочестивые
люди оставили старцев, у которых имели обыкновение
спрашивать совета, и приходили с вопросами к нему. Когда
некий посетитель пришел спросить авву Анувия, тот отправил
его к Пимену, понимая, что брат удостоился дара духовного
наставления. Но Пимен никогда не брал слова в присутствии
старшего брата и отказывался говорить при другом старце,
хотя и превосходил их всех.
Мать семерых братьев, узнав, куда удалились ее сыновья,
отправилась навестить их, но встретила решительный отказ.
Поэтому она расположилась около церкви и стала ждать,
когда подвижники придут в нее на еженедельную службу.
Завидев мать, сыновья тотчас пошли обратно. Она побежала
вслед за ними и, найдя дверь закрытой, начала жалобно
стонать. Пимен отвечал ей изнутри: «Что ты
предпочитаешь: увидеть нас здесь или в грядущем
веке?» Она воскликнула: «Разве я не ваша мать?
Разве не я вскормила вас грудью? Ныне мои волосы поседели,
разве не могу я вас увидеть?» Он объяснил:
«Если ты заставишь себя не видеть нас здесь, ты
увидишь нас там, в вечности». И благочестивая мать
удалилась полная радости, говоря: «Если я
обязательно увижу вас там, то в таком случае я более не
хочу видеть вас здесь».
Вначале Пимен много постился, проводя часто два или три
дня без пищи, подвергая тело крайне суровым ограничениям.
Но со временем он приобрел большой опыт в духовной науке
и, став для обитателей пустыни врачом, кормчим и светочем
рассуждения, учил питаться умеренно каждый день, чтобы не
впасть ни в гордость, ни в чревоугодие и так следовать
царским путем, который легок и необременителен. Одному
брату, который соблазнился, застав его однажды моющим
ноги, он ответил: «Мы учились убивать не наши тела,
но наши страсти». Он также часто говорил:
«Все, что превосходит меру, приходит от
бесов».
Умеренный в подвижничестве, он был, однако, крайне суров в
том, что касалось отношений с людьми. Он считал свою келью
могилой, в которой монах, как покойник, должен оставаться
чуждым любым земным привязанностям. Однажды правитель той
области, желая его видеть, повелел арестовать его
племянника, чтобы старец пришел заступиться за юношу. Но
Пимен остался нечувствительным к мольбам сестры, сказав:
«Пимен не родил сына». И велел сказать
правителю, чтобы тот судил его согласно законам, если
юноша прегрешил.
Когда посетитель хотел побеседовать с ним о возвышенных
предметах, старец хранил молчание; но если его спрашивали
о страстях и о том, как исцелить душу, тогда он с радостью
отвечал. Он давал собеседникам ответы, соответствующие их
пониманию и их возможностям, для того чтобы побудить к
успехам в добродетели. Прежде всего он советовал не давать
места страстным помыслам, угождая им или пытаясь им
отвечать, и утверждал, что они тем самым исчезнут сами
собой: «Мы не можем помешать им приходить, чтобы нас
возмущать, но в нашей власти им сопротивляться». Он
учил, что повергаться пред Богом, не оценивать самого себя
и оставлять позади себя всякое собственное произволение
– все это является средствами для очищения души, но
главным образом благодаря самоосуждению и бодрствованию
она может воздвигнуться и продвигаться к совершенству.
Когда его однажды спросили, следует ли порицать брата,
которого мы увидели согрешающим, Пимен ответил: «В
тот час, когда мы утаим проступок нашего брата, Бог утаит
и наш, а в час, когда мы откроем проступок брата, Бог
откроет также и наш». И когда старец увидел, как
один брат заснул в церкви, он вместо того, чтобы обличить
его, предпочел положить его голову себе на колени и
позволил ему отдохнуть. Что же касается бдительности по
отношению к самому себе, он соблюдал ее строго в любое
время, зная, что начало всех пороков – рассеянность.
Когда ему надо было выйти из кельи, он прежде проводил
час, сидя и исследуя свои помыслы.
Он также говорил, что «человек нуждается в смирении,
как в дыхании, которое выходит из его ноздрей», и
что мы можем достичь этого смирения, дающего нам в любых
обстоятельствах покой, через самоуничижение, которое
заставляет нас считать своего брата за начальствующего.
Что касается него, то он достиг такой степени презрения к
самому себе, что чистосердечно заявлял: «Я повергаю
себя в то место, в которое был повержен сатана, и ставлю
себя ниже неразумных существ, потому что знаю, что они не
подлежат наказанию». Когда его спросили, как это
возможно – считать себя ниже всякой твари и даже
убийцы, старец ответил: «Он совершил только этот
проступок, но я убиваю каждый день».
Увидев однажды женщину, которая плакала на могиле мужа и
сына, авва Пимен сказал брату Анувию, что если не стяжать
такое состояние скорби и постоянного умерщвления плоти,
невозможно стать монахом. В другой раз он был восхищен в
присутствии одного из близких, который спросил, куда он
был перенесен. Пимен ответил: «Моя мысль была там,
где находится святая Матерь Божия, плачущая у Креста
Спасителя, и я хотел бы плакать так все время».
Однажды к святому из Сирии пришли знаменитые люди, чтобы
расспросить о чистоте сердца, но старец не знал
греческого, а переводчика не нашлось. Заметив
затруднительное положение посетителей, Пимен внезапно
начал говорить по-гречески и сказал: «По природе
вода – мягкая, а камень – твердый; но бурдюк,
подвешенный над камнем, роняя воду каплю за каплей,
проделает в камне дырку. Так обстоит дело и со словом
Божиим: оно – нежно, а наше сердце – черство,
но человек, который часто его слушает, открывает сердце
страху Божию».
Авва Пимен долгие годы сиял как звезда в пустыне,
наставляя собственным опытом и став живым образцом всех
добродетелей. Он мирно почил некоторое время спустя после
святого Арсения (после 449 г. ), так и не увидев вновь
Скитской пустыни.
1 Пимен (potmen) по-гречески означает
«пастырь», «пастух». Более 200
изречений, изумительных по глубине и мудрости, делают
Пимена первостепенной фигурой в различных сборниках
апофтегм. Поскольку он часто передает изречения
предшествующих отцов, то считается, что первые сборники
апофтегм были составлены в кругу учеников аввы
Пимена.
Из книги «Синаксарь:
Жития святых Православной Церкви», вышедшей в
издательстве Сретенского монастыря.
Составитель — иеромонах Макарий
Симонопетрский,
адаптированный русский перевод — издательство
Сретенского монастыря
Discernamantul lui Avva Pimen
Мареста воображает.
Plăsmuit de către Dumnezeu cu nespusa Sa înţelepciune şi destinat unei eterne comuniuni de iubire şi dialog, omul însetează mereu de această ştiinţă unirii cu
Создатель сау. Pentru realizarea şi împlinirea acestei chemări, Sfânta Evanghelie şi celelalte cărţi ale Sfintei Scripturi ne dau porunci, îndrumări şi sfaturi, venite de la însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, de la Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Prooroci, care constituie baza învăţăturii necesare mântuirii şi sfinţirii noastre. Alături de acestea şi în immediata lor apropiere stau scrierile Sfinţilor Părinţi şi exampleul vieţuirii lor, care ne transfer nu doar informaţii dintr-o altă perioadă a Bisericii şi a lumii, ci mai mult, ne refereazire de cre min autentic un autentic mod.
Уникальный принцип упрощения и реализма, принцип voioşia şi optimismul pe care le iradiază, este carte Patericul egiptean. В ea descoperim modul de viaţă, unele sfaturi şi intâmplări conemnate din vremea marilor sfinţi shi cuvioşi ai Bisericii din secolul al IV-lea: Antonie cel Mare, Arsenie, Macarie, Sisoie, Pamvo, Siluan, Agaton şi mulţi alţii. O figură Aparte în acest univers al pustiei il reprezintă Awa Pimen cel Mare, recunoscut pentru darul discământului sau al dreptei socotinţe, dar şi sfântul părinte de la care ne-a rămas cel mai numeros buchet de pestenum de apoftegme,
Născut в Египте, в jurul anului 350, a trait ca monah în pustia schetică, împreună cu alşi şase fraţi ai după trup, între care Anuvera cel mai mai mare, iar Paisie mezin fiamilie mare. Datorită devotamentului său pentru Dumnezeu, şi mai ales a simplităţii sale desăvârşite, smereniei şi curăţiei lui, a primit de la Acesta darul discământului. Adică darul де vedea lucrurile esenţiale в orice момент Sau situaţie cotidiană apărută, convertind astfel timpul efemer în momente netrecătoare, în fapte учредительный эль împărăţiei celei veşnice Луи Думнезеу. Aceasta reiese din toate zicerile sau rostirile sale, sau din întâmplările referitoare la viata lui.
Discernământul este o calitate sau virtute a sufletului sănătos, care cuprinde şi îngemănează armonios ип комплекс де virtuti necesare în viata omului. El dă măsură oricărei fapte, gând sau cuvânt şi ajută la alegerea soluţiei Ideale în situaţii complexe, cu mai multe ipoteze, care se prezintă uneori bune, deşi sunt doar părelnic bune. Viaţa duhovnicească trăită de Avva Pimen şi ceilalţi părinţi ai pustiei este desigur viaţa creştină Ideala, dar mereu Actuală şi la măsura puterilor fiecăruia, practicabilă chiar în locul şi toaiţi care timpul îin Care timpul.
O primă virtute a lui Awa Pimen, dovedită încă din tinereţea sa, este seriozitatea. Cheia succesului în Orice domeniu аль vieţii, Сау чел puţin Buna temelie a oricărei lucrări Bune, Эсте seriozitatea cu уход abordezi lucrurile. Подросток Tânărul Pimen, pe când эпохи doar proaspăt новичка в viata monahală, a mers la un bătrân duhovnic sfătuitor, cu trei întrebări, cu trei nedumeriri sau frământări sufleteşti. Pentru aceasta, făcut барабанное легкое, şi poate din cauza emoţiilor şi oboselii a uitat să întrebe ce эра mai важно. Intorcându-se la chilia sa, când să pună mâna pe clanţă, şi-a reamintit. Atunci a lăsat cheia în uşă şi a mers din nou la bătrân, care s-a mirat de graphnica sa reîntoarcere. După ce Pimen i-a povestit faptul cum şi-a reamintit şi cum a lăsat uşa chiliei deschisă, bătrânul duhovnic a exclamat: «Al îngerilor păstor [cuvântul Pimen se traduce păstor], numele tău se ai foşa vesti în tot!» : profeţia bătrânului duhovnic s-a împlinit. «Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă», spune proverbul; un început bun anunţă un sfârşit şi mai bun, în cazul lui Awa Pimen. El ajuns la măsura sfinţeniei, numărându-se între cei mai importanţi sfinţi cuvioşi din vremea lui şi din toate timpurile.
Seriozitatea şi serveritatea cu care el s-a apropiat de viaţa duhovnicescă, dispoziţia de a jertfi, de a investi chiar totul, de a-şi asuma orice risc (drumul prin prin prin era anevoios si periculos, poate era şitraănoşi noapte) acestei vieţi, toate acestea nu se poate să nu trezească admiraţie printre noi, cei de astăzi. Frumuseţea caracterului, dăruirea de sine, setea de cunoaştere, persistenţa, curajul, răbdarea, statornicia şi mai ales credinţa sunt virtuţile care strălucesc şi luminează cu aceeaşi intensitate peste veacerituniculuri şi milenii. Cum să nu trezească în sufletul creştin dor şi iubire sfântă instanceul vieţii tânărului Pimen, al fraţilor săi şi al tuturor celorlalţi sfinţi, în pustiul arid de iubire, adevăr steratelumi ?! Insuşi Hristos Mântuitorul străluceşte, luminează, cheamă, mangâie, îndulceşte şi întăreşte în iubire, credinţă şi speranţă prin toţi sfinţii şi următorii Lui.
O altă componentă a personalităţii duhovnicesti, sau virtute a lui awa Pimen, este dreptatea sau corectitudinea. Sub nici о formă, în nici o situaţie nu vrea să ştie de sau să adere la compromis. Ajunsese un mare awă, dar şi un om cu mare faimă şi renume în Tot Egiptul, încât mari demnitari doreau să-l vadă sau să-l audă. Статут său монашеский nu-i разрешение. Slujirea lui Dumnezeu е potivnică oricărei dorinţe де slavă deşartă, де vanitate, де publicitate şi reclamă. Guvernatorul locului, în dorinţa de a-l vedea, foloseşte ca pretext arestarea unui nepot, unicul fiu al surorii sale. «Dacă bătrânul Pimen vine să mă roage, il eliberez îndată!» îi spuse guvernatorul mamei îndurerate. Ea vine să-l roage, il imploră pe bătrân: «Am un singur fiu, ajută-măcutii nu!». «, фост распунсул. Auzind guvernatorul, îi trimite vorbă: «Dacă porunceşti un singur cuvânt, eu îi dau drumul!»
Bătrânul I-A RăSpuns: „Caută Ce Spun Legile şi Dacă Băiatul Este Vrednic de Moarte, Să Moară, Iar Dacă Nu, Fă Ce Vrei!» Iar Guvernatorul, Auzind, L-A-eliberat îndată. Omeneşteranatorul, auzind, l-aliberat îndată. -i deschidă, să o consoleze, să o mangâie, să promită că va interveni, că va face tot ce îi stă în putinţă pentru a-l salva. Dar la Awa Pimen asemenea gânduri nu au intrare şi nici trecere. rău, în gândirea sa au î întâiteatate lucrurile cu valoare veşnică. nevinovat, nu este nevoie să intervin, şi mai mult nu-mi stă în obicei să mă preocupe viaţa şi problemele altora. la Dumnezeu, este prea frumoasă şi prea Importantă ca să nu îi Accord o Importantanţa maximă , фундаментальный. A-ми ajuta aproapele эсте о datorie şi poruncă evanghelică, дар cunoaşte аспект але vieţii ухода nu mă privesc Эсте nefolositor şi chiar păgubitor pentru propria mea viaţă. Cât despre şiretlicurile guvernatorului, nu mă impresioneză, nu mă înspăimântă. Sunt gata oricând să mor pentu credinţa mea şi pentru împlinirea poruncilor Dumnezeului meu». Acelaşi lucru trebuie să-l aibă în vedere toţi creştinii, безразличный де locul şi timpul în care ar trăi.
Dacă dreptatea şi adevărul sunt vaza de cristal curată a sufletului, mila, bunătatea, iertarea şi mângâierea sunt florile nemuritoare care o umplu. Bătrânul Awa Pimen, pe cât эра де statornic în dreptate şi în adevăr, îndoit se arăta cu sufletul plin de milă, iubire şi iertare. Un frate dintr-o mănăstire a păcătuit de moarte, fapt care a fost descoperit. Stareţul şi consiliul mănăstirii au cerut, în проблема apărută, sfatul unui vestit pustnic care nu-şi părăsea sălaşul său. «Alungaţi-l fără milă!», фост-распунсул. întinase locul şi cinul şi ei l-au alungat. Ajuns ла о surpătură, cel alungat plângea cu disperare. Câţiva fraţi Care mergeau la Awa Pimen l-au văzut şi s-au oprit ca să-l mângâie, chemându-l la bătrânul duhovnic şi Doctor sufletesc. El refuză în deznădejdea lui, spunand: «Mai bine să mor aici!». Atunci însuşi bătrânul, auzind, l-a chemat la sine, l-a mangaiat şi l-a îmbrăţişat, ospătându-l, glumind cu el şi astfel ridicându-l din căderea lui. Apoi a trimis vorbă pustnicului: «De mulţi ani vreau să te văd, căci am auzit despre tine, dar, din reţinerea amândurora, nu ne-am întâlnit.
Acum însă, întrucât Dumnezeu vrea şi avem prilejul, osteneste-te până aici, ca să ne vedem“. Pustnicul, deşi nu iesea din chilie, şi-a zis întru sine: «Dacă Dumnezeu nu l-ar fi încredinţat pe bătrân, nu ar fi trimis după mine», aşa că a venit. s-au aşezat, Awa Pimen i-a zis pustnicului: «Undeva trăiau doi oameni şi amândoi aveau câte un mort. Auzind pilda, pustnicul şi-a amintit ce făcuse şi, străpuns până la lacrimi, восклицание: «Pimen sus, sus în cer, iar eu jos, jos pe pământ!». Ca pustnic sau călugăr desăvârşit, menirea sero săages pentru el şi pentru întreaga lume. Să-l ridice, dacă putea, pe cel căzut, sau cel puţin să nu-l împingă mai adânc, ceea ce nu a făcut. Cel Mai tânăr şi dintr-una mai mică, dar mai periculoasă, pe cel mai bătrân. de aici deducem că dreptatea şi necompromisul cu păcatul trebuie să leplecă nourhe în primul rând stera-gre-sterhi-sterhi-sterhi-sterhi-sterhi-sterhi-sterhi-sterhi-sterhi-sterhi-sterhi-sterhi-sterhi-sterhi-sebrehi-sebuie sebuie -i ajutăm să se îndrepte. ca oameni şi creştini mai ales, mereu trebuie să avem în minte cuvintele adesea in in părintele cleopa: Către dumnezeu să fim cu iniMă iniMă demă in in in iniMă in in in in in in in in in in shai -in in in in a ar cu inimă de judecător!»
iubirea şi iertarea awei pimen s-au arătat şi într-o altă situaţie mai delicată, unde prince, smerenie şi iubire a împăcat sufletul bolnav al altiTe, dar-virent aparent aparent aparent aparent a aparent a aparent a aparent a aparent aparent a aparent a aparent aparent aparent aparent aparent aparent aparent aparent aparent aparent ap gelozie, il ura, denigrandu-l. Bătrânul эра ип духовник у.е. Renume în zona în Care trăia şi эра foarte căutat pentru rugăciunea şi sfaturile продажи. Când Awa Pimen şi ucenicii lui s-au aşezat în acea zonă, credincioşii l-au părăsit pe bătrân şi mergeau la el. Faptul l-a supărat pe bătrân şi nu contenea să-l vorbească de rău pe Awa Pimen, care însă nu s-a supărat. Mai mult, мерс-эль-са ceară iertare şi binecuvântare де ла bătrân. Le-a zis ucenicilor: «Ce să facem cu acest mare bătrân? Oamenii ne-au pus într-o încurcătură tristă, părasindu-l pe el şi venind la noi, care nu suntem nimic. Cum oare il putem împăca pe bătrân?» Apoi zice: «Pregătiţi câteva gustări, luaţi o ulcică de vin şi să mergem la dânsul, să mâncăm împreună. Poate aşa il vom putea împăca!» Luând gustările au mers şi, bătând la poarta bătrânului, ucenicul acestuia intrebat: «Cine sunteţi?». Ei au zis: «Spune bătrânului că Pimen vrea să-l binecuvinteze!». Iar ucenicul i-a spus întocmai. Bătrânul a răspuns: «N-am timp acum!». Ei au rămas în arşiţă, zicând: «Nu plecăm de aici până când nu ne învrednicim să-l vedem pe bătrân!» Acesta, văzându-le smerenia şi răbdarea, stăpuns până la lacrimi le-a deschis. Şi au intrat şi au mâncat împreună, iar când mâncau, bătrânul le-a zis: «Cu adevărat, ce văd acum în fapta voastră întrece de o sută de ori lucrurile pe care le auzisem despre voidin»; ziua lecea voidin»;
Путернический пилд де iubire, путернический пилд де iertare, путернический пример де câstiga împăcarea! O dorinţă şi o putere de a-i iubi şi de a-i ierta pe cei care te-au nedreptăţit, care te-au năpăstuit, de-a trăi în темп şi prietenie cu toţi semenii tăi. Iubirea este singura care rabdă toate Lipsurile şi cusururile celuiallt, acoperindu-le. Ea niciodată ню pierde speranţa că omul, уход Эсте făcut де Dumnezeu cu firea булочка, ню ар putea să ню revină ла ceea ce a fost şi chiar mai mult. Iubirea jertfelnică este aceea уход за лицом pe om fericit, cu o fericire statornică şi veşnică. Aceasta ne-o doreşte şi Awa Pimen, întărindu-ne prin instanceul şi rugăciunea sa.
Архим. Andrei Coroian
фрагмент DIN Cartea «Piscuri de Sfintenie. O Calauza Ortodoxa prin anul bisericesc»
Cumpara Carta
Дреапта сокотела
Опубликовано в:
Пилда Зилей
Дреапта сокотела
Опубликовано в:
Пилда Зилей
Дреапта сокотела
Опубликовано в:
Сфатури духовничести
Дреапта сокотела
Опубликовано в:
Сфатури духовничести
Darul deosebirii si dreapta socoteala
Опубликовано в:
Сфатури духовничести
Публикация и статья
Сфантул Кувиос Пимен чел Маре
Мареста воображает.
Sfantul Cuvios Pimen cel Mare este cinstit pe 27 августа. Sfantul Pimen cel Mare s-a nascut in jurul anului 340, в Египте. S-a retras in pustiu impreuna cu cei sapte frati ai sai. Dupa multe nevointe, ajunge unul din marii parinti ai pustiului Sketis. Fost indrumator duhovnicesc pentru multi Parinti si sihastri в Египте и в Tebaida. Дарул различать reiese din toate rostirile продажи, сау intamplarile referitoare ла viata си trairea lui. Din relatarea vietii sale aflam ca la un moment DAT, guvernatorul locului dorea sa-l vada. Pimen, gandind ca asa vor incepe ispitele si caderea in mandrie, refuza sa-l primeasca. La primirea acestei вести, guvernatorul il inchide pe nepotul sau cu gandul ca Pimen va veni sa-i ceara sa-l elibereze si astfel il va putea cunoaste. Insa, Sfantul Pimen ii raspunde guvernatorului: «Cerceteaza dupa lege si de este vrednic de moarte, sa moara, iar de nu, nepedepsindu-l, sa-l eliberezi!» La auzul acestor cuvinte, nepotul a fost eliberat. Cuviosul Pimen a murit la varsta de 110 ani, dupa anul 450.
Din invataturile Sfantului Pimen cel Mare:
— Un frate l-a intrebat pe avva Pimen, zicand: ce este a se mania cineva in zadar pe fratele sau? (Мат. 5, 22) Si a zis: orice nedreptate iti va face fratele tau si tu te vei mania pe el, in zadar te manii. Chiar de iti va scoate ochiul tau cel drept si iti va taia mana ta cea dreapta si te vei mania pe el, in zadar te manii. Iar де те desparte де Dumnezeu, atunci са те manii таре.
— S-a dus un frate odata, din partile lui avva Pimen, в штамме. Si ajuns la un pustnic acol (caera milostiv si multi veneau la dansul). Si i-a vestit lui fratele despre avva Pimen. Si auzind fapta lui cea buna, a dorit sa-l vada. Deci intorcandu-se fratele в Египте, dupa catava vreme a venit pustnicul din stretchatate в Египте la fratele cel ce venise la el (ca ii spusese lui unde petrece). Si vazandu-l acela, s-a mirat si s-a bucurat foarte. Si a zis pustnicul: fii bun si du-ma la avva Pimen! Si luandu-l, a venit la avva Pimen si i-a vestit cele despre dansul zicand ca mare om este si multa dragoste si cinste are la locul lui si i-am vestit lui despre tine si dorind sa te vada, a venit. Deci l-a primit pe el cu bucurie si sarutandu-se unul cu altul, au sezut. Si a inceput cel штамм a vorbi din Scriptura locuri duhovnicesti si ceresti. Si si-a intors avva Pimen fata lui si nu i-a dat raspuns. Si vazand ca nu vorbeste cu dansul, mahnindu-se a iesit. Si a zis fratelui celui ce l-a adus pe el: in zadar am facut toata calatoria aceasta, ca am venit la batranul si iata ca nici a vorbi cu mine nu voieste. Si a intrat fratele, la avva Pimen si i-a zis: avvo, pentru tine a venit acest om mare, avand atata slava la locul lui. Pentru ce n-ai vorbit cu dansul? I-a zis lui batranul: acesta din cei de sus este si cele ceresti graieste, iar eu din cei de jos sunt si cele pamantesti vorbesc. De mi-ar fi grait despre patimi ale sufletului, i-as fi raspuns; iar daca pentru lucruri ceresti eu aceasta nu stiu. Deci iesind fratele, i-a zis: batranul nu degraba vorbeste din Scriptura, ci daca cineva ii va grai lui despre patimile sufletului, ii raspunde. Iar el umilindu-se, intrat la batranul si a zis catre dansul: ce voi face avvo, ca ma stapanesc patimile sufletului? Si a luat aminte la dansul batranul, bucurandu-se. Si a zis: acum bine ai venit. Deschide-ти гура та pentru acestea си о voi umplea де bunatati. Iar el mult folosindu-se zicea: cu adevarat aceasta este calea cea adevarata. Si multumind lui Dumnezeu, s-a intors la locul sau bucuros caci cu astfel de sfant s-a invrednicit a se intalni.
— Un frate i-a zis lui avva Pimen: de voi da fratelui meu putina paine sau altceva, dracii le pangaresc ca pe unele ce se fac pentru placerea oamenilor. I-a zis lui batranul: desi pentru placerea oamenilor se fac, noi sa dam trebuinta fratelui. Si i-a spus si acest fel de pilda: doi oameni erau plugari si locuiau intr-o cetate. Si unul dintr-insii semanand, a facut putine necurate, iar celalalt, lenevindu-se nu a facut nimic. Deci facandu-se Foamete, Care din amandoi poate sa traiasca? A raspuns fratele: cel ce a facut cele putine si necurate. I-a zis lui batranul: asadar si noi sa semanam putine, chiar si necurate, sa nu murim de Fomee.
— Повести-а авва Иосиф, ца а зис авва Исаак: седеам одата ку авва Пимен си л-ам вазут уйминду-се. Si fiindca aveam multa indrazneala catre dansul, am pus lui metanie si m-am rugat, zicand: spune-mi, undeerai? Iar el fiind silit; a zis: gandul meu era unde a stat Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu si plangea la Crucea Mantuitorului, si eu voiam pururea asa sa plang.
— Zicea de multe ori avva Pimen: nu avem trebuinta de nimic decat de minte treaza.
— Un frate l-a intrebat pe avva Pimen, zicand: de va cadea omul in vreo greseala si se va intoarce, este iertat de Dumnezeu? A zis batranul: dar Dumnezeu, Cel ce a poruncit omenitor sa faca aceasta, nu mai vartos va face? Caci a poruncit lui Petru, zicand: iarta de saptezeci de ori cate sapte fratelui tau.
— A zis iarasi: buna este ispitirea, ca aceasta face pe om mai lamurit.
— Un frate iarasi a intrebat pe parintele Pimen, zicind: «Parinte, am facut un pacat greu si voiesc ca trei ani sa petrec in pocainta». Старец а распунс: «Есть мульт!» Fratel a zis: «Atunci porunceste ca sa ma pocaiesc un an». Старетул яраси а распунс: «Эсте мульт!» Auzind aceasta, ceilalti frati au zis: «Apoi pina la patruzeci de zile se cuvine a petrece in pocainta?» Яр старэтул яраси а распинс: «Эсте мульт!» Si a adaugat: «Eu socotesc ca de se va pocai omul din toata inima si de va pune gind tare, ca de acum sa nu se mai intoarca la pacat, apoi in trei zile ii primeste Dumnezeu pocainta lui!».
— L-a intrebat pe el un frate zicind: – Ce inseamna: «nu da rau pentru rau»? (I Тесалоничени V, 16; I Петру III, 9). I-a zis lui batrinul: – Patima aceasta patru chipuri: intii din inima, al doilea din cautatura, al treilea din limba, al patrulea a nu face rau in loc de rau. De poti sa-ti curatesti inima, nu vine in cautatura. Яр-де-ва-вени в cautatura, pazeste-те ню граи, яр-де-веи си граи, degraba taie, ca sa nu faci rau в лок-де-рау.
— Zis-a iarasi: mai mare decit aceasta dragoste nu este cu putinta sa afle cineva, decit sa-si puna sufletul pentru aproapele sau. De va auzi cineva un cuvint rau, adica de mihnire, putind si el sa zica asemenea si se va lupta sa nu-l zica, sau de i se va face strimbatate si va suferi si nu va rasplati, unul ca acesta isi pune sufletul sau пентру апроапеле сау.
— «A intrebat Avraam pe Avva Pimen, zicind: «Cum ne lupta pe noi dracii?» Si i-a zis lui Avva Pimen: «Pe noi ne lupta dracii? Nu se lupta cu noi, cita vreme facem voile noastre. Ca voile noastre s-au facut draci si ei sint care ne necajesc pe noi, ca sa le implinim. Iar de voiesti sa stii cu cine s-au luptat dracii, apoi afla ca cu Moise si cu cei asemenea lui».
— Zis-a avva Pimen: voia omului este zid de arama intre el si Dumnezeu si piatra care bate impotriva. Deci, de o va lasa omul pe ea, zice si el: intru Dumnezeul meu voi trece zidul (Пс. 7, 32). Iar daca indreptatirea de sine se va impreuna cu voia (proprie), patimeste omul.
— A zis avva Pimen: de va gresi omul si va tagadui, zicand n-am gresit, nu-l mustra (mai mult). Iar de nu, ii tai osardia; iar de vei zice lui: nu te mahni, frate, ci te pazeste de acum inainte, ii ridici sufletul spre pocainta.
— Un frate a intrebat pe avva Pimen, zicand: de voi vedea vreun frate, despre care am auzit vreo greseala, nu vreau sa-l bag pe el in chilia mea; iar de voi vedea vreunul bun, ma bucur impreuna cu el. I-a zis lui batranul: de faci fratelui celui bun putin bine, indoit fa cu acela, ca acesta este cel neputincios. Caciera cineva intr-o obste, anume Timotei, pustnic si auzind egumenul veste de un frate pentru o ispita, l-a intrebat de Timotei de el. Si l-a sfatuit sa-l scoata afara. Deci, dupa ce l-a scos, s-a pus ispita fratelui asupra lui Timotei, pana ce s-a primejduit. Si plangea Timotei inaintea lui Dumnezeu, zicand: am gresit, iarta-ma! Si i-a venit lui glas zicand: Timotei, sa nu socotesti ca aceasta ti-am facut tie pentru altceva, decat numai ca ai trecut cu vederea pe fratele tau in vremea ispitei lui.
— A zis iarasi: omul care invata, dar nu face cele ce invata, este asemenea cu fantana, ca pe toti ii adapa si ii spala, iar pe sine nu se poate curati, ci de toata intinaciunea este plina si toata necuratenia intr -инса се афла.
— Un frate l-a intrebat pe avva Pimen, zicand: mai bine este a vorbi sau a tacea? I-a raspuns lui batranul: cel ce vorbeste pentru Dumnezeu, bine face si cel ce tace pentru Dumnezeu, asemenea.
— A zis iarasi: ca este om, care se pare ca tace, dar inima lui osandeste pe altii. Unul ca acesta totdeuna graieste. Si este altul care de dimineata pana seara graieste si tacere tine, adica fara de folos nimic nu graieste.
— Un frate l-a intrebat pe avva Pimen, zicand: cum poate omul sa fuga de a vorbi de rau pe aproapele? I-a raspuns lui batranul: noi si fratii nostri doua icoane suntem. Deci in orice vreme valua omul aminte de sine, si se va prihani, se afla fratele lui cinstit inaintea lui; яр канд я се паре эль луизи булочка, афла пе фрателе сау рау инаинтеа са.
— Un frate l-a intrebat pe avva Pimen, zicand: cum de nu ma las sa vorbesc slobod cu parintii despre gandurile mele? I-a zis lui batranul ca a zis avva Ioan Colov: de nimic nu se bucura asa de mult vrajmasul ca de cei ce nu-si arata gandurile lor.
— Zis-a avva Pimen ca a zis avva Ammona: омуль в toata vremea sa poarta secure si nu gasste sa doboare un copac; си Эсте altul iscusit са taie си у.е. путин lovituri да Джос copacul. Si zicea ca securea este dreapta socoteala.
— S-a dus odata avva Pimen, cand era mai tanar la oarecare batran, sa-l intrebe de trei ganduri. Deci, dupa ce a venit la batranul, a uitat pe unul din acele trei si s-a intors la chilia sa. Si cum a pus mana sa deschida incuietoarea, si-a adus aminte de cuvantul pe care l-a uitat si a lasat incuietoarea si s-a intors la batranul care i-a zis: degrab ai venit frate. Si i-a povestit lui: cand am pus mana mea sa iau incuietoarea, mi-am adus aminte de cuvantul pe care il cautam si n-am deschis, pentru aceasta m-am intors. Си эра отъезда caii foarte multa. Si i-a zis lui batranul: al ingerilor Pimen – пастор adica (pimen = пастор, по-гречески) – ti se va grai numele tau in tot pamantul Egiptului.
— Zis-a iarasi: scris este: «In ce chip doreste cerbul izvoarele apelor, asa Te doreste sufletul meu, Dumnezeule» (Пс. 40, 3). Fiindca cerbii в pustie inghit multe jiganii taratoare, iar cand ii arde otrava, doresc sa vina la ape, si dupa ce beau se racoresc de otrava jiganiilor. Asa si calugarii, in pustie sezand se ard de otrava dracilor celor vicleni si doresc sambata si duminica sa vina la izvoarele apelor, adica la Trupul si Sangele Domnului nostru Iisus Christos, ca sa se curateasca de amaraciunea celui viclean».
— Zis-a iarasi avva Pimen: a intrebat pe avva Paisie cineva odata, zicand: ce voi face sufletului meu, ca e nesimtitor si nu se teme de Dumnezeu? Si i-a zis lui: du-te, lipeste-te de omul care se teme de Dumnezeu si apropiindu-te, te vei invata si tu a te teme de Dumnezeu.
— Un frate l-a intrebat pe avva Pimen, zicand: ce voi face pacatelor mele? I-a zis lui batranul: cel ce voieste sa se izbaveasca de pacate, prin планы se izbaveste cel ce voieste sa agoniseasca fapte bune, prin планы le agoniseste. Caci plansul este calea pe care ne-a dat-o noua Scriptura si parintii nostri zicand: plangeti ca alta cale nu este decat aceasta!
— Iarasi l-a intrebat pe dansul fratele: ce voi face nefolositoarelor mele prietenii pe care le am? Iar el i-a zis: este vreun om care trage sa moara si ia aminte la prieteniile acestea? Nu te apropia, nici te atinge de dansele si singure se instraineaza!
— A gresit odata un frate in chinovie. Si эпоха в locurile acelea un pustnic си multa vreme nu a iesit afara. Si venind staretul chinoviei la batranul, i-a vestit lui pentru cel ce a gresit. Яр эль а зис: гонити-л! Si iesind fratele din chinovie, a intrat intr-o surpatura si plangea acol. Si s-au intamplat niste frati sa mearga la avva Pimen si l-au auzit plangand. Si intrand l-au gasit in mare durere. Si l-au rugat pe el ca sa-i duca la batran si nu voia, zicand: aici vreau eu sa mor! Si venind ei la avva Pimen, i-au povestit lui si rugandu-l el pe ei, i-a trimis zicand: spuneti-i ca avva Pimen il cheama. Si a venit fratele la dansul si vazandu-l pe el batranul necajit, sculandu-se l-a sarutat si glumind cu dansul l-a rugat sa guste. Si a trimis avva Pimen pe unul din fratii sai la pustnic, zicand: de multi ani doream sa te vad, auzind cele despre tine si din lenevirea amandorura nu ne-am intalnit unul cu altul. Deci acum vrand Dumnezeu si pricina intamplandu-se, ia osteneala si vino pana aici, ca sa ne vedem unul cu altul! (Ca эра neiesind din chilia lui). Si auzind zicea: de n-ar fi vestit Dumnezeu batranului, nu ar fi trimis la mine. Si sculandu-se, a venit la el. Si inchinandu-se unul altuia cu bucurie, au sezut. Si a zis lui avva Pimen: doi oameni erau intr-un loc si amandoi aveau morti. Iar unul a lasat pe mortul sau si s-a dus sa planga pe mortul celuiallt. Si auzind batranul s-a umilit de cuvantul lui si i-a adus aminte de ceea ce a facut si a zis: Pimen sus, sus in cer, iar eu jos, jos pe pamant!
— A intrebat avva Iosif pe avva Pimen, cum trebuie a posti. I-a zis avva Pimen lui: eu voiesc ca cel ce mananca in fiecare zi, cate putin sa manance, ca sa nu se sature. I-a zis avva Иосиф: cand erai mai tanar, nu posteai din doua in doua zile, avvo ? Si a zis batranul: eu adevarat si trei si patru zile si o saptamana. Si acestea toate le-au cercetat parintii, ca niste puternici si au aflat ca este bine in fiecare zi a manca, dar putin; si ne-au dat noua calea cea imparateasca, ca este usoara.
— Zis-a iarasi: toate cele peste masura sunt ale dracilor.
— Au venit unii din batrani la avva Pimen si i-au zis: de vom vedea pe frati ca dormiteaza in biserica, voiesti sa-i imboldim ca sa fie treji la privehere? Iar el le-a zis lor: eu cu adevarat de voi vedea pe fratele ca dormiteaza, каламбур capul lui pe genunchii mei si-l odihnesc.
Viata detaliata a Sfantului Pimen cel Mare
Cuviosul Pimenera de neam egiptean. El, luând pe cei şapte fraţi ai lui, s-a dus în una din mănăstirile vieţuitorilor din pustia Egiptului şi s-a făcut monah împreună cu dânşii. După câţiva ani, maica lor văduvă, pornindu-se din fireasca dragoste către fiii săi, s-a dus la dânşii, voind să-i vadă; дар ню с-а învrednicit де vederea feţei лор. Ducându-se ea la biserică, aştepta venirea lor; dar când ei au venit la biserică şi ea li s-a arătat lor, atunci ei au fugit inapoi şi, intrând în chilie, au încuiat uşa. Apropiindu-se ea de uşă, a început a bate şi a-i striga de afară, plângând cu umilinţă. Dar ei nu i-au deschis, nici nu i-au răspuns. Femeia plângând mult la uşa chiliei lor, auzit-o părintele Anuvie, fratele lor cel mai mare, şi, intrând la dânşii pe altă uşă, a zis către Pimen: «Ce să facem cu bătrâna aceasta care plânge şducei nu ?»
Pimen, sculându-se şi apropiindu-se de uşă, a zis: «Bătrâno, pentru ce plângi?» Ea, auzindu-i glasul şi nevăzându-l, fiind uşa închisă, a zis: «Voiesc să vă văd, fiii mei. Nu sunt eu maica voastră? Nu v-am aplecat la pieptul meu şi v-am hrănit? Acum, fiind la bătrâneţile cele de pe urmă, m-am tulburat mai mult auzind glasul tău şi neputând să te văd, deci as voi să vă văd, mai înainte de a mă sfârşi». Pimen i-a zis: «Aici voieşti să ne vezi, sau în veacul ce va să fie?» Ea a zis: «O, fiilor, dacă aici nu vă voi vedea oare acolo vă voi vedea?» Pimen a zis: «Dacă vei răbda cu mărime de suflet să nu ne vezi aici, acolo cu adevărat ne vei vedea, că aşa nădăjduim noi spre iubirea de oameni a lui Dumnezeu». Ea, auzind cele grăite, a zis: «Dacă, cu adevărat, vă voi vedea acol, atunci nu voiesc să vă mai văd aici!» Deci, ea a plecat cu bună nădejde, bucurându-se voind ca mai bine să-i vadă în viaţa ce va să fie, decât în această viaţă vremelnică.
Fericitul Pimen, Petrecându-şi Zilele şi anii în pustniceştile nevoinţe şi stăruind neîncetat în rugăciuni, sporea în faptele monahiceşti cele bune ş întărea cuutor-nureule nureuleurneurneurneurneurneurneurneurneurneurneurneurneurneurneurneurneureureureureureureureureureureureureureureureureureureureureureureureureureureureur Iar trupul, Care se lupta asupra duhului, il omora şi il obosea prin multe osteneli ca pe un rob. Deci, supunându-l duhului în slujbă, s-a suit la vârful nepătimirii şi a fost mare între părinţii pustnici, ca cel desăvârşit în fapte bune.
Într-o vreme oarecare, mai-marele acelei ţări a voit să-l vadă pe părintele Pimen. Deci, trimis la dânsul un vestitor, rugându-l să nu-l oprească de a veni la dânsul. Stareţul s-a mâhnit foarte mult, şi se gândea în sine şi zicea: «Dacă aceştia vor începe a veni la mine şi a mă cinsti, apoi vor începe a veni la mine şi mulţi oameni oameni din popor, care mă vor supăravori şi mă vorlipsi de darul smereniei, pe care cu multă osteneală l-am câştigat din tinereţe prin dumnezeiescul ajutor; deci, voi cădea în cursa mandriei».
Gândind el în sine aşa, n-a voit să-l vadă pe mai-marele acelei ţari, şi l-a rugat prin acelaşi vestitor să nu vină la el, că nu poate să-l loculdin vadacela, mai ales se ca . Acel stăpânitor s-a mâhnit de un răspuns că acesta şi a zis: «Pentru păcatele mele nu m-am învrednicit a vedea pe omul lui Dumnezeu!» Deci, dorind el foarte mult ca, prin orice întamplare, să vadă pe sfântul stareţ, a flat un meşteşug ca acesta. A prins pe fiul surorii stareţului şi l-a închis în temniţă, ca şi cum ar fi făcut o faptă rea, nădăjduind că stareţul va mijloci către dânsul pentru nepotul său, şi aşvaa îvea î. El a zis către slugile sale: «Dacă va veni părintele Pimen, îndată voi elibera pe tânăr; iar dacă nu va veni, atunci nu voi lăsa nepedepsit pe cel ce a greşit, pentru că greşeala lui este mare».
Auzind Aceasta maică tânărului, Сора Луи Пимен, Alergat degrabă în pustie la fratele său şi, ajungând la sihăstreasca lui Chilie, a începututu Seră straLe-seraLe-seraLe-seraLe-seraLe-seraLe-seraLe-serali î î î î î î î î ra ra ş ra ra ra rage raulie cuilie, înceţ strali î strale ra ş ra ra raage roage cuilie să-l roage să-l elibereze pe fiul ei, că el a făgăduit că, dacă se va duce la el, va lăsa liber pe cel legat. Sfântul stareţ nu i-a deschis uşa, nici nu i-a răspuns. Sora sa, bătând mult cu rugăminte şi cu lacrimi şi văzându-se neauzită, a început a defăima şi a-l ocărî, zicându-i: «Nemilostivule, neîndurătorule, împietritule, nedumnezeiescule şi răule cu obiceiul, cum nu te înduplecă spre milă tânguirea mea cea cu atâtea lacrimi, că fiul meu, pe care singur il am, este în primejdie de moarte?» Stareţul a trimis pe un ucenic să-i zică: «Du-te de aici, că Pimen nu are copyi şi nu-l doare pentru aceea». Sora sa s-a întors cu amar, tânguindu-se şi defăimând pe fratele sau.
Stăpânitorul acelei ţari, auzind de aceasta, a zis către prietenii săi: «Spuneţi stareţului, ca măcar o scrisoare de rugăminte să scrie către mine, şi voi elibera pe nepotul său!» Pentru aceea mulţi au sfătuit pe sfânt să scrie acelui stăpânitor. Deci, stareţul a scris astfel: «Poruncească stăpânirea ta să cerceteze bine pricina tânărului cel greşit, şi de se va afla ceva într-însul vrednic de moarte, să moară, ca, prin pedeapsa cea vechinice veremelnică, săurlnică, să prin pedeapsa cea vechinice veşurnică де ну се ва афла виноват де морте чел грешит, атунчи, непедепсинду-л, сэ-л элиберези!» Mai-marele acelei ţari, citind scrisoarea stareţului, s-a minunat de mărimea de suflet cea îmbunătăţită şi de socoteală acelui bărbat; şi, cunoscându-l că este adevărat plăcut al lui Dumnezeu, îndată eliberat pe tânărul acela.